vineri, 28 august 2009

Printre crătiţi

Cuvânt înainte
Familia mea de gurmanzi a făcut ca viaţa să se învârtă în jurul plitei, aragazului sau sobei din casa părintească sau cele ale bunicilor, unchilor şi mătuşilor.
Poveştile de seară, gustările de amiază, dicutiile de la cafea, toate în jurul mesei din bucătărie.
Într-un timp îmi doream tare mult un restaurant. Când viaţa de scrib mă obosea prea tere mă întorceam la planul clădirii,a cuhniilor şi a cramei.
Gândindu-mă mai bine am realizat că un restaurant înseamnă reţetar, gramaje, reguli şi disciplină, iar eu numai disciplinată nu sunt!
Bref: Nu e cazul să va aşteptaţi la reţete gurme, la unităţi de măsură stricte sau şorţuri scorţoase. Acesta este restaurantul meu iar regula principală este: să faci totul cu plăcere!